The following text is in Romanian.
~The text was published on dbrom sometime in 2004.
Ne vindem apele. De ce nu ne-am vinde si muntii? Mai avem ceva care sa fie numai al nostru, sa ne distinga pe harta? Poate numai prostia, care desi nu exista numai la noi, cu siguranta ne ajuta sa fim remarcati. Cand nici macar dovezile, argumentele cele mai plauzibile nu inlatura nepasarea, aceasta se transforma in prostie.
Nu pot intelege conducatorii acestei tari. Ar trebui mai intai sa fiu ca ei? Degradati, corupti, niste fiinte putrede. Nu mai exista valoare. Istoria si spiritualitatea romanilor sunt lasate sa moara, chiar mai mult, sunt ucise. Ungaria, Budapesta, lupta pentru cauza noastra; iata cine! Nu o face neaparat pentru noi, ci pentru un viitor demn, spre care sa poti privi cu capul sus, pentru Europa culturala, pentru frumos, pentru viata, pentru mentinerea ei in niste parametri acceptabili, pentru planeta aceasta. Desi, nici chiar Budapesta, in tot altruismul ei, nu cred ca s-a gandit atat de departe. Vedem toti cum se schimba clima, cum ne afecteaza aceste transformari, efectele dezastruoase ale fenomenului de incalzire globala, iar previziunile sunt sumbre daca nu se iau masuri pentru protejarea mediului.
Din pacate cea mai importanta actiune este cea de protejare individuala, insa in cel mai redus sens posibil. Banii. Cu ei ne protejam, ii vrem si incercam sa-i obtinem prin orice mijloace. Si de multe ori scopul nu scuza mijloacele. Nu mai exista spiritul umanist, cel cetatenesc, patriotismul. Romanii plecati peste granite se intorc sa isi distruga tara, sa o cumpere si noi o dam … pe gratis.
Eurogold si Rosia Montana Gold Corporation vin sa ne cumpere muntii ca sa exploateze aurul si argintul. Zacamintele acestea stralucitoare au orbit o conducere intreaga. Romania nu raspunde provocarilor ecologistilor, coruptia e atotputernica. Situatia e paradoxala. Intreaga Europa, UE, nu este de acord cu acest proiect si noi refuzam sa respectam niste legi pe care le dorim prin integrarea in UE. Pentru a fi posbila aceasta exploatare miniera, la suprafata, trebuie sa fie distrusi prin explozie cinci munti. Vor disparea gospodariile oamenilor, opt biserici, vor trebui mutate doisprezece cimitire, distruse vestigiile istoriei, peisajul mirific, un plai romanesc autentic.
Cui ii pasa ca Rosia Montana e cea mai veche localitate din Romania, atestata documentar: 1870 de ani? Nu mai exista interes pentru pretuirea surselor de satisfactie sufleteasca, morala, intelectuala. Ne-am degradat, suntem pe cale sa ajungem un popor fara identitate. Sarbatori am imprumutat, uitandu-le pe ale noastre. Nu meritam respect si nici nu il primim. Si daca nu ne intereseaza asemenea valori, sa ne intereseze macar viata. Multi dintre batranii care vor fi nevoiti sa isi paraseasca locuintele vor muri curand din aceasta cauza. Ar trebui luate in considerare cele 1600 ha de halde de steril, bazinele in care se va acumula cianura de potasiu, Valea Corna care va disparea si ea. Dar e prea complicat!
E mai usor sa cheltuiesti banii murdari si sa mananci pe saturate. Sa ignore cu atata indrazneala o opozitie vrednica de luat in seama! Cat timp mai poate dura aceasta poveste? Deja seamana cu o telenovela. Totul e o aiureala continua inca din 1999 cand a fost acordat avizul de mediu de catre secretarul de stat la mediu, care devine mai apoi director S.C. Gold Corporation Rosia Montana. Nici macar nu se mai ascund; fata de cine? Ei sunt Statul si e aurul Statului. Oamenii ai cui sunt? Istoria? Nu au nici o legatura cu Statul?
Suntem condusi de niste IDIOTI. Se zbat sa intre in UE, sa simta mirosul oamenilor cu adevarat puternici, dar la modul in care isi dau silinta, vor simti in continuare mirosul unei Romanii putrede, cu iz de cianura si pesti morti, ape clocite, fara viata. Insa nici asta nu va avea vreun impact asupra lor, nu-si vor da seama ca polueaza toata Europa cu creatura lor si se vor zbate in continuare, adica se vor muta de pe un scaun pe altul si vor zambi, vor face plecaciuni si favoruri pentru altii. In campanile electorale vor fi obligati, la un moment dat, sa poarte masti de gaze. Ei sunt mai sensibili decat noi.
Apele, muntii, industria… ce mai putem vinde? Padurile! Orasele! Se va da spre vanzare Academia Romana!
“Vindem oamenii inteligenti care pun in pericol manifestarea prostiei!”
No comments:
Post a Comment