what I used to write ... [batranete]

The following text is in Romanian.

~The text was published on dbrom sometime in 2004.

sunt in tren. mai trebuie sa treaca aproape 15 minute pana va pleca. m-am intristat inainte sa urc. am vazut o batranica neajutorata cerand ajutor pentru a trece linia pana la trenul cu care trebuia sa plece. m-am apropiat de ea sa o ajut, dar cineva mi-a luat-o inainte. a fost dureros sa privesc cum se chinuie sa urce, cum un barbat o tragea de o mana si altul incerca sa o impinga. isi ridica picioarele cu greu. pana la urma a fost prinsa de subrat si ridicata cu totul.

de la o anumita varsta nu ar mai trebui sa calatoresti. daca trupul nu iti mai permite, cel mai bine ar fi sa te adaptezi traiului pe care ti-l impune. dar nu e chiar atat de usor, teoria a fost mereu mareata, dar practica are regulile ei proprii.

viata te obliga sa risti, sa starnesti mila, te lasa singur in neputinta ta. iti pui sperantele in straini, in noroc, in jocul minunat al circumstantelor. nu mai vrei sa gandesti, poate nici nu mai poti, eviti mandria si ingropi orgoliul. te gandesti doar la destinatie. visezi ca va fi cineva in gara asteptandu-te, cineva care sa prinda cu dragoste, bucurie si usurare mana zbarcita. te imbratiseaza, intreaba cum ai calatorit si spune "Hai acasa!".

obositor drum. ajungi in sanul familiei care credeai ca te-a uitat si simtindu-i caldura, se varsa cristalina cupa a lacrimilor si iti inunda ochii. imbratisarile amintesc de copii mici si jucausi care strigau "Mama, mama, ne e foame!". "Haide, dormi acum, vorbim maine."

"A fost greu pe drum?" si brusc iti amintesti de strainii care te-au ajutat, de momentele in care simteai cum panica vrea sa sa inoculeze in linistea sperantei tale. "Statul nu se mai gandeste la oamenii sai. nu ii pasa ca trebuie sa calatoreasca si batranii. nu a gandit niciodata, nici el, nici proiectantii. trenurile astea sunt facute pentru sportivi. dar lucrurile se vor schimba, totul se va schimba si va fi mai bine." Doar ca unii nu vor apuca
sa vada schimbarea, si-au trait noul, mai mult nu vor putea digera si moartea se va asigura de asta.

nu mai conteaza mizeria din trenuri, design-ul lor, functionalitatea. nu mai conteaza gunoaiele care poarta nume de oameni si calatoresc in ele. e irelevanta situatia tarii, coruptia. toate sunt reduse la nivelul de strict necesar si acesta depozitat in colturile mintii ca niste amintiri neplacute pe care trebuie sa le ingroape praful uitarii. ceea ce devine imperios este nevoia de liniste si pace, linistea dinaintea mortii, o moarte anuntata de conditia trupului, o moarte acceptata.

oare cum e sa iti vezi trupul atat de distrus? sa vrei oare sa imbatranesti? intelepciunea batranetii se transforma de multe ori in senilitate. invataturile celor aproape morti nu sunt bune decat daca sunt de natura atemporala, caci fiecare deceniu are oamenii lui, specificul lui.

si ma intreb cum a ajuns batranica aceea... si unde...