what I used to write ... [la spital II]

The following text is in Romanian.

~The text was published on dbrom sometime in 2004.

cat timp suntem preocupati de scopul nostru, concentrati sa ramanem pe o anumita directie, sanatosi, nu ne dam seama de situatia de ansamblu a mediului in care traim, de suferinta care ne inconjoara. e atata suferinta, tristete, deznadejde in spitale. in orasul meu sunt sigura ca lumea, comparativ cu alti cetateni, exagereaza cu rugaciunile catre Dumnezeu in care cer sa nu ajunga in situatia de a fi nevoiti sa se interneze.

psihicul afectat, caci nu toti suntem puternici, nu va gasi nici un sprijin acolo, nici o vorba nu ii va fi adresata pe un ton placut. trebuie sa umpli toate buzunarele hainelor albe sau verzi. si nici atunci nu ai garantata o vorba buna. nu mai e mult si va trebui sa pui ceva si in buzunarul femeii de serviciu pentru a spala podeaua langa patul tau.

situatia e sfidatoare. imaginea se completeaza in mod groaznic pe fondul saraciei. daca vrei sa supravietuiesti in spital, oricat de grav ar fi cazul, nu se fac exceptii, trebuie sa iti aduci calmante, seringi si altele necesare, iti spun ei daca tu nu stii. eram in spital in vizita la matusa mea cand au adus o batrana cu ambulanta, lesinase in
baie, de fapt a fost un fel de atac, din pacate nu stiu exact, oricum nu era constienta, am vazut-o.

era agitatie pe coridor, o asistenta intra in salon grabita si cere o seringa si o branula. a avut noroc, una dintre paciente avea asa ceva. ramai fara cuvinte, te copleseste o realitate atat de izbitoare. CNAS a anuntat ca incearca sa acopere datoriile spitalelor si Romania trimite seringi in Iran. cand va intelege oare ca poate impresiona Europa printr-o situatie curata si fara lipsuri in interior si nu bravand in stilul asta? constatam ca exista bani. daca am stii ce se intamplacu ei ar fi mai bine?

cred ca da, i-ar limita, insa nu cum stim acum. oricum e dreptul nostru, sta scris in Constitutie. degeaba se agita URR-ul criticand si propunand un sistem politic cu adevarat democrat, care, din pacate pare imposibil de realizat. e nevoie de organizare si perseverenta. am avut ocazia sa vad, in spitale, de exemplu, ca organizarea rezolva problemele mai repede si mai bine pentru ambele parti implicate, pacient si medic.

acum se fac vazute unele exceptii si ele apar in orasele mai mari. calitatea doctorilor construieste renumele spitalului. acestia tin ridicata stacheta sau dimpotriva. iata, exista in cluj un spital unde asistentele se poarta ca niste fiinte umane aflate in fata unor oameni care sufera, nu trebuie sa le deranjezi costumatia indesand plicuri cu miscari rapide si ascunse; nu trebuie sa iti aduci nici pansamente, nici seringi, dar daca vrei sa te opereze directorul spitalului trebuie sa pui un pret pe timpul lui, pe responsabilitatea si interesul lui.

avand in vedere situatia din tara, e o bucurie faptul ca trebuie sa platesti doar chirurgul si anestezistul. unii sunt uimiti de comportamentul medicilor care vin si la vizita de seara. la 30 de milioane pe saptamana, pe langa salariu, cine nu ar veni? si daca iti mai pasa si de juramantul depus, de obligatiile pe care le ai, atunci parca se naste o speranta ca un drum spre mai bine se deschide.

spitalul militar e numai pentru oameni puternici, cu o structura psihica rezistenta, impliniti. disciplina si strictetea, spiritul militaresc se aplica si civililor. "doamna, am o veste proasta. as vrea sa va dau o veste buna, dar e una rea. aveti cancer". punct. tonul e rece si insensibil, neafectat de situatia in care se face auzit. exista un context, niste circumstante care trebuie luate in considerare. cui ii pasa? doamna rezista, fata ei lesina. asta e viata si trebuie intretinuta. dar cu ce?

cu siguranta mancam pentru a trai si nu traim pentru a manca deoarece de multe ori nu prea avem ce. hrana din spitale nu e compatibila cu cerintele umane, dar multumita instinctului de supravietuire ne putem cobori la conditia de animal. mestecam si inghitim cu scarba si speram sa nu vomam. aici intervine imaginatia salvatoare. apoi urmeaza tarasul pana in salon si somnul aducator de uitare. nu peste tot e atat de groaznic, dar asta nu e nici pe departe multumitor. si se intampla atatea in jurul nostru si habar n-avem si multi nici nu vor sa aiba.

Bravo, Romania! ma bucur sa iti pasa de tine!