The following text is in Romanian.
~The text was published on dbrom sometime in 2004.
ma doare capul, picioarele si parca imi e rau. psihic nu imi e mai bine, ma framanta niste ganduri. de ce nu se pot accepta oamenii? incerc sa inteleg de ce sunt atacati cei care isi permit sa traiasca cu alte idei decat cele cunoscute. sau cel putin indraznesc sa vada mai mult decat de obicei, sa echilibreze situatia.
da, suntem niste viermi, iata cum se descompune pretuitul nostru trup, cum se spulbera rezultatul trudei noastre, orele petrecute la fitness, la sala de forta, hrana cu grija cantarita si kilogramele de produse cosmetice. suntem mici, nesemnificativi, o mica piesa dintr-un puzzle imens, interminabil, a carui imagine nu o intrezarim. daca am reusi sa vedem, ne-am da seama ca fara acea piesa nu mai exista completul, deplinul.
de ce sa fiu eu sau altul cea mai lipsita de importanta fiinta? cu cat ma afund mai mult in abisul disperarii conditiei umane, cu atat mai mult se zbate in mine o voce care vrea sa trezeasca in mine constiinta puterii, speranta intr-o idee a nemuririi. rolul meu nu e nesemnificativ. scopul este important. trupul e perisabil, e un depozit de mizerie.
ma doare capul. nu pot scrie... mi-e greu. se amesteca durerea cu multimea de idei pe care vreau sa le astern pe hartie. ma gandesc la libertate, la faptul ca am putea presupune ca sunt toti liberi sa judece si sa atace in mod grosolan idei ce nu le sunt compatibile, dar oare nu e asta un semn al unei capacitati intelectuale reduse si al lipsei libertatii, din moment ce judeca dupa niste tipare, dupa un cliseu? unilateral, dezaxare.
cine poate pretinde ca a descoperit Adevarul? cine poate indrazni sa isi ofere adevarul ca fiind obiectiv? ce anume din structura lor le intretine aceasta iluzie? omul e prin natura lui subiectiv si viziunea lui nu poate fi, in consecinta, altfel. psihicul este un spatiu inca, intr-un procent destul de mare, necunoscut. il presupunem mult mai larg decat ne asteptam, dar nu ne putem inchipui limitele sale. ascunde atatea forte care actioneaza
asupra nostra fara a le constientiza tot timpul si pretindem ca rationamentele noastre exprimate in niste idei fugitive sunt obiective, pretindem universalitate, aplicabilitate pe scara larga. aici apare greseala si naste razboiul, razboiul din univers, terenul conflictelor scanteietoare.
nu suntem izolati, interactionam, suntem niste forte care determina o reactie in lant. mai multe lanturi creeaza deja o retea cu specificul sau. mai multe retele creeaza un ansamblu cu un caracter pregnant, viu, care determina faptele mari, istorice. toate se leaga pe un plan transcendent. avand in vedere ca nu prea constientizam faptul, pretentia noastra de a oferi Adevarul este absurda, iar ideea ca suntem nesemnificativi este nefondata sau se bazeaza pe niste complexe si o existenta dezamagitoare. iar Adevarul, oricat am vedea, nu ni-l putem oferi, eventual putem avea senzatia ca l-am simtit, ca am patruns Totul... dar nu il putem oferi.
adevaruri general valabile sunt suficiente. trebuie depasita bariera iluziei, sa patrund cu adevarat inauntru.
No comments:
Post a Comment