what I used to write ... [la spital I]

The following text is in Romanian.

~The text was published on dbrom sometime in 2004.

sa mergem sa ne tratam. ce ne ramane de facut cand boala pune stapanire pe noi si metodele stiute din strabuni nu dau rezultate? ne imbracam cu oroare si pasim, daca mancatorul de sanantate ne mai permite, spre cabinetul medicului, salvatorul de vieti. de la o anumita varsta ar trebui sa te intrebi daca mai are rost sa incerci sa traiesti. nu prea sunt sanse sa se intample asa ceva; batranii sunt mai disperati dupa viata decat un tanar, asa cum mi-l imaginez eu.

ajungi in coridorul de asteptare si simti o senzatie de greata. e multa lume, fiecare persoana cu mirosul ei, mai proaspat, mai vechi, amestecate oferind un iz de mizerie. nu e aer, dulcele oxigen, binecuvantat fie el, atata timp cat mai exista. iti dai seama ca ai mult de asteptat si nu gasesti nici un scaun liber. coridorul in sine nu e proiectat si amenajat bine. prea putine locuri in care sa iti odihnesti corpul chinuit si obosit de boala.

incerci sa te detasezi, iar daca nu reusesti simti dureroasa scurgere lenta a timpului. in jurul tau lumea incearca sa porneasca discutii, par interesati de toate nimicurile, si toate acestea doar ca sa le fie mai usoara asteptarea. altii, dimpotriva, sunt dornici sa dezvolte in propozitii ample si stufoase nimicurile, altii vor doar sa se planga, sa simta ca ii compatimeste cineva. asta nu e suferinta autentica si nu o apreciez. asta face asteptarea scarboasa, dezgustatoare, imi apare un gust amar in gura si sper sa nu ma abordeze nimeni.

inauntru, in cabinetul din care iesim cu leacuri felurite, se intampla cam acelasi lucru pentru toti. esentialul e scris pe o hartie si degeaba speri, va trebui sa le platesti. daca ai noroc si nu esti grav bolnav, ai putea salva mai mult din bugetul pe 2004. si daca nu ai noroc, astepti ziua salariului sperand sa poti rezista sau imprumuti niste bani. si pentru a fi respectat, nu trebuie sa uiti de tributul ce trebuie adus medicului. in Romania, sa omiti asa ceva iti poate fi fatal. e stupefiant ce se intampla in spitalele din aceasta tara.

fiecare experienta, intalnire cu aceste cladiri ale vindecarii iti intareste ideea ca evolutia omenirii s-a petrecut undeva departe si de acolo se imprumuta numai tehnologia. sa incepem. 6,5% din salariul omului constiincios, muncitor pentru familia lui, se duc la CNAS; societatile platesc 7%. unde dispar toti acesti bani? milioane de romani platesc si nu primesc in schimb decat palme. daca nu avem bani sa ne tratam si ne simtim sfarsitul aproape ar fi placut sa mergem sa vedem ceva frumos, maret, nu? sa ne bucuram ochii pentru ultima data. am putea vizita sediile CNAS, marete, impunatoare, stralucitoare.

dupa ce ne-am zbatut deja de ceva timp in mizeria provocata de nepasarea si coruptia unor oameni fara valori morale, se trezesc si cei sus-pusi sa miste un deget. CNAS nu mai incaseaza, de acum inainte banii vor merge la Ministerul Finantelor. este trist faptul ca Ministerul Sanatatii nu ar fi in stare sa se ocupe de asa ceva, ar fi un esec total. sa speram ca sub actiunea organelor Ministerului Finantelor, cu sechestrul si alte metode silite, va fi mai bine.

insa problema nu se desfasoara in toata splendoarea ei numai la nivel inalt, totul incepe de la persoana. ma schimb eu, se schimba lumea...? spre exemplu, spitalul din orasul meu natal, B, municipiu chiar. o insemnata parte din copilaria mea mi-am petrecut-o fie in spitale, fie in vizite periodice la medic. pe vremea aceea nu prea observam multe, doar ca oricat de rau ma simteam, toate analizele prezentau o stare buna a organismului.

Lucrurile s-au schimbat din acest punct de vedere de cand au mai aparut cabinetele particulare unde poti afla ca ai diabet, dar la o noua verificare sa se descopere ca a fost o alarma falsa. avand la dispozitie tehnologia de varf, greseala nu poate fi decat umana, napasarea. ce ii face pe oameni sa se comporte asa? vor sa razbune ceva? bani vor, stim toti, dar ar trebui sa fie o limita. dispare incet incet maretia omului. dezvoltarea unilaterala, condusa de un singur imbold, nu intregeste un om. imboldul spre cunoastere, scopul unic de a face bani, renuntarea la personalitate pentru un materialism rationalist, dedicarea omului masinii, stiintei, ne vor face sa valoram, in cel mai bun caz, doar ca intelect.

Dar omul e mai mult. Trebuie luat in considerare.