what I used to write ... [la spital I]

The following text is in Romanian.

~The text was published on dbrom sometime in 2004.

sa mergem sa ne tratam. ce ne ramane de facut cand boala pune stapanire pe noi si metodele stiute din strabuni nu dau rezultate? ne imbracam cu oroare si pasim, daca mancatorul de sanantate ne mai permite, spre cabinetul medicului, salvatorul de vieti. de la o anumita varsta ar trebui sa te intrebi daca mai are rost sa incerci sa traiesti. nu prea sunt sanse sa se intample asa ceva; batranii sunt mai disperati dupa viata decat un tanar, asa cum mi-l imaginez eu.

ajungi in coridorul de asteptare si simti o senzatie de greata. e multa lume, fiecare persoana cu mirosul ei, mai proaspat, mai vechi, amestecate oferind un iz de mizerie. nu e aer, dulcele oxigen, binecuvantat fie el, atata timp cat mai exista. iti dai seama ca ai mult de asteptat si nu gasesti nici un scaun liber. coridorul in sine nu e proiectat si amenajat bine. prea putine locuri in care sa iti odihnesti corpul chinuit si obosit de boala.

incerci sa te detasezi, iar daca nu reusesti simti dureroasa scurgere lenta a timpului. in jurul tau lumea incearca sa porneasca discutii, par interesati de toate nimicurile, si toate acestea doar ca sa le fie mai usoara asteptarea. altii, dimpotriva, sunt dornici sa dezvolte in propozitii ample si stufoase nimicurile, altii vor doar sa se planga, sa simta ca ii compatimeste cineva. asta nu e suferinta autentica si nu o apreciez. asta face asteptarea scarboasa, dezgustatoare, imi apare un gust amar in gura si sper sa nu ma abordeze nimeni.

inauntru, in cabinetul din care iesim cu leacuri felurite, se intampla cam acelasi lucru pentru toti. esentialul e scris pe o hartie si degeaba speri, va trebui sa le platesti. daca ai noroc si nu esti grav bolnav, ai putea salva mai mult din bugetul pe 2004. si daca nu ai noroc, astepti ziua salariului sperand sa poti rezista sau imprumuti niste bani. si pentru a fi respectat, nu trebuie sa uiti de tributul ce trebuie adus medicului. in Romania, sa omiti asa ceva iti poate fi fatal. e stupefiant ce se intampla in spitalele din aceasta tara.

fiecare experienta, intalnire cu aceste cladiri ale vindecarii iti intareste ideea ca evolutia omenirii s-a petrecut undeva departe si de acolo se imprumuta numai tehnologia. sa incepem. 6,5% din salariul omului constiincios, muncitor pentru familia lui, se duc la CNAS; societatile platesc 7%. unde dispar toti acesti bani? milioane de romani platesc si nu primesc in schimb decat palme. daca nu avem bani sa ne tratam si ne simtim sfarsitul aproape ar fi placut sa mergem sa vedem ceva frumos, maret, nu? sa ne bucuram ochii pentru ultima data. am putea vizita sediile CNAS, marete, impunatoare, stralucitoare.

dupa ce ne-am zbatut deja de ceva timp in mizeria provocata de nepasarea si coruptia unor oameni fara valori morale, se trezesc si cei sus-pusi sa miste un deget. CNAS nu mai incaseaza, de acum inainte banii vor merge la Ministerul Finantelor. este trist faptul ca Ministerul Sanatatii nu ar fi in stare sa se ocupe de asa ceva, ar fi un esec total. sa speram ca sub actiunea organelor Ministerului Finantelor, cu sechestrul si alte metode silite, va fi mai bine.

insa problema nu se desfasoara in toata splendoarea ei numai la nivel inalt, totul incepe de la persoana. ma schimb eu, se schimba lumea...? spre exemplu, spitalul din orasul meu natal, B, municipiu chiar. o insemnata parte din copilaria mea mi-am petrecut-o fie in spitale, fie in vizite periodice la medic. pe vremea aceea nu prea observam multe, doar ca oricat de rau ma simteam, toate analizele prezentau o stare buna a organismului.

Lucrurile s-au schimbat din acest punct de vedere de cand au mai aparut cabinetele particulare unde poti afla ca ai diabet, dar la o noua verificare sa se descopere ca a fost o alarma falsa. avand la dispozitie tehnologia de varf, greseala nu poate fi decat umana, napasarea. ce ii face pe oameni sa se comporte asa? vor sa razbune ceva? bani vor, stim toti, dar ar trebui sa fie o limita. dispare incet incet maretia omului. dezvoltarea unilaterala, condusa de un singur imbold, nu intregeste un om. imboldul spre cunoastere, scopul unic de a face bani, renuntarea la personalitate pentru un materialism rationalist, dedicarea omului masinii, stiintei, ne vor face sa valoram, in cel mai bun caz, doar ca intelect.

Dar omul e mai mult. Trebuie luat in considerare.

what I used to write ... [la spital II]

The following text is in Romanian.

~The text was published on dbrom sometime in 2004.

cat timp suntem preocupati de scopul nostru, concentrati sa ramanem pe o anumita directie, sanatosi, nu ne dam seama de situatia de ansamblu a mediului in care traim, de suferinta care ne inconjoara. e atata suferinta, tristete, deznadejde in spitale. in orasul meu sunt sigura ca lumea, comparativ cu alti cetateni, exagereaza cu rugaciunile catre Dumnezeu in care cer sa nu ajunga in situatia de a fi nevoiti sa se interneze.

psihicul afectat, caci nu toti suntem puternici, nu va gasi nici un sprijin acolo, nici o vorba nu ii va fi adresata pe un ton placut. trebuie sa umpli toate buzunarele hainelor albe sau verzi. si nici atunci nu ai garantata o vorba buna. nu mai e mult si va trebui sa pui ceva si in buzunarul femeii de serviciu pentru a spala podeaua langa patul tau.

situatia e sfidatoare. imaginea se completeaza in mod groaznic pe fondul saraciei. daca vrei sa supravietuiesti in spital, oricat de grav ar fi cazul, nu se fac exceptii, trebuie sa iti aduci calmante, seringi si altele necesare, iti spun ei daca tu nu stii. eram in spital in vizita la matusa mea cand au adus o batrana cu ambulanta, lesinase in
baie, de fapt a fost un fel de atac, din pacate nu stiu exact, oricum nu era constienta, am vazut-o.

era agitatie pe coridor, o asistenta intra in salon grabita si cere o seringa si o branula. a avut noroc, una dintre paciente avea asa ceva. ramai fara cuvinte, te copleseste o realitate atat de izbitoare. CNAS a anuntat ca incearca sa acopere datoriile spitalelor si Romania trimite seringi in Iran. cand va intelege oare ca poate impresiona Europa printr-o situatie curata si fara lipsuri in interior si nu bravand in stilul asta? constatam ca exista bani. daca am stii ce se intamplacu ei ar fi mai bine?

cred ca da, i-ar limita, insa nu cum stim acum. oricum e dreptul nostru, sta scris in Constitutie. degeaba se agita URR-ul criticand si propunand un sistem politic cu adevarat democrat, care, din pacate pare imposibil de realizat. e nevoie de organizare si perseverenta. am avut ocazia sa vad, in spitale, de exemplu, ca organizarea rezolva problemele mai repede si mai bine pentru ambele parti implicate, pacient si medic.

acum se fac vazute unele exceptii si ele apar in orasele mai mari. calitatea doctorilor construieste renumele spitalului. acestia tin ridicata stacheta sau dimpotriva. iata, exista in cluj un spital unde asistentele se poarta ca niste fiinte umane aflate in fata unor oameni care sufera, nu trebuie sa le deranjezi costumatia indesand plicuri cu miscari rapide si ascunse; nu trebuie sa iti aduci nici pansamente, nici seringi, dar daca vrei sa te opereze directorul spitalului trebuie sa pui un pret pe timpul lui, pe responsabilitatea si interesul lui.

avand in vedere situatia din tara, e o bucurie faptul ca trebuie sa platesti doar chirurgul si anestezistul. unii sunt uimiti de comportamentul medicilor care vin si la vizita de seara. la 30 de milioane pe saptamana, pe langa salariu, cine nu ar veni? si daca iti mai pasa si de juramantul depus, de obligatiile pe care le ai, atunci parca se naste o speranta ca un drum spre mai bine se deschide.

spitalul militar e numai pentru oameni puternici, cu o structura psihica rezistenta, impliniti. disciplina si strictetea, spiritul militaresc se aplica si civililor. "doamna, am o veste proasta. as vrea sa va dau o veste buna, dar e una rea. aveti cancer". punct. tonul e rece si insensibil, neafectat de situatia in care se face auzit. exista un context, niste circumstante care trebuie luate in considerare. cui ii pasa? doamna rezista, fata ei lesina. asta e viata si trebuie intretinuta. dar cu ce?

cu siguranta mancam pentru a trai si nu traim pentru a manca deoarece de multe ori nu prea avem ce. hrana din spitale nu e compatibila cu cerintele umane, dar multumita instinctului de supravietuire ne putem cobori la conditia de animal. mestecam si inghitim cu scarba si speram sa nu vomam. aici intervine imaginatia salvatoare. apoi urmeaza tarasul pana in salon si somnul aducator de uitare. nu peste tot e atat de groaznic, dar asta nu e nici pe departe multumitor. si se intampla atatea in jurul nostru si habar n-avem si multi nici nu vor sa aiba.

Bravo, Romania! ma bucur sa iti pasa de tine!

what I used to write ... [batranete]

The following text is in Romanian.

~The text was published on dbrom sometime in 2004.

sunt in tren. mai trebuie sa treaca aproape 15 minute pana va pleca. m-am intristat inainte sa urc. am vazut o batranica neajutorata cerand ajutor pentru a trece linia pana la trenul cu care trebuia sa plece. m-am apropiat de ea sa o ajut, dar cineva mi-a luat-o inainte. a fost dureros sa privesc cum se chinuie sa urce, cum un barbat o tragea de o mana si altul incerca sa o impinga. isi ridica picioarele cu greu. pana la urma a fost prinsa de subrat si ridicata cu totul.

de la o anumita varsta nu ar mai trebui sa calatoresti. daca trupul nu iti mai permite, cel mai bine ar fi sa te adaptezi traiului pe care ti-l impune. dar nu e chiar atat de usor, teoria a fost mereu mareata, dar practica are regulile ei proprii.

viata te obliga sa risti, sa starnesti mila, te lasa singur in neputinta ta. iti pui sperantele in straini, in noroc, in jocul minunat al circumstantelor. nu mai vrei sa gandesti, poate nici nu mai poti, eviti mandria si ingropi orgoliul. te gandesti doar la destinatie. visezi ca va fi cineva in gara asteptandu-te, cineva care sa prinda cu dragoste, bucurie si usurare mana zbarcita. te imbratiseaza, intreaba cum ai calatorit si spune "Hai acasa!".

obositor drum. ajungi in sanul familiei care credeai ca te-a uitat si simtindu-i caldura, se varsa cristalina cupa a lacrimilor si iti inunda ochii. imbratisarile amintesc de copii mici si jucausi care strigau "Mama, mama, ne e foame!". "Haide, dormi acum, vorbim maine."

"A fost greu pe drum?" si brusc iti amintesti de strainii care te-au ajutat, de momentele in care simteai cum panica vrea sa sa inoculeze in linistea sperantei tale. "Statul nu se mai gandeste la oamenii sai. nu ii pasa ca trebuie sa calatoreasca si batranii. nu a gandit niciodata, nici el, nici proiectantii. trenurile astea sunt facute pentru sportivi. dar lucrurile se vor schimba, totul se va schimba si va fi mai bine." Doar ca unii nu vor apuca
sa vada schimbarea, si-au trait noul, mai mult nu vor putea digera si moartea se va asigura de asta.

nu mai conteaza mizeria din trenuri, design-ul lor, functionalitatea. nu mai conteaza gunoaiele care poarta nume de oameni si calatoresc in ele. e irelevanta situatia tarii, coruptia. toate sunt reduse la nivelul de strict necesar si acesta depozitat in colturile mintii ca niste amintiri neplacute pe care trebuie sa le ingroape praful uitarii. ceea ce devine imperios este nevoia de liniste si pace, linistea dinaintea mortii, o moarte anuntata de conditia trupului, o moarte acceptata.

oare cum e sa iti vezi trupul atat de distrus? sa vrei oare sa imbatranesti? intelepciunea batranetii se transforma de multe ori in senilitate. invataturile celor aproape morti nu sunt bune decat daca sunt de natura atemporala, caci fiecare deceniu are oamenii lui, specificul lui.

si ma intreb cum a ajuns batranica aceea... si unde...

what I used to write ... [masturbare in moarte]

The following text is in Romanian.

~The text was published on dbrom sometime in 2004.

se lasa intunericul in padurea deja umbrita de atatea amintiri negre. o lacrima de sange aluneca lin pe obrazul fierbinte, ars de focul dinauntru. e sange, ii simte acum gustul caci i-a ajuns in coltul gurii. sa se agite? sange din ochii ei mari si goi. nu... n-are rost. lasa-l sa curga, poate va naste ceva care sa cutremure vidul pentru vecie. trupul acesta impietrit se misca din fiecare celula, zvacneste ca un bolnav in convulsii, se sperie de propriile miscari atomice nevazute si tresare si mai tare, dar tot nemiscat ramane. sangele curge fara oprire, mintea nu mai are nici o putere asupra materialului, parca nu e si nici nu va fi o variabila importanta in acest context.

picaturile ezita putin, parca tematoare si ele de ce e mai jos, dar apoi cedeaza fortei care le trage si cad acum pe pieptul gol. nu sunt singurele care cad, aproape hipnotic, fiinta se lasa prada abisului care iubeste nimicul din ea. si usor, parca vrand sa aminteasca inocenta si linistea pierduta, sangele se prelinge lin si elegant printre sani si pe acestia. trupul sensibil se infioara, durerea se complace in sine si se dilata spre placere masochista. sfarcurile se intaresc sub atingerea molateca a sangelului si zvacnirile bolnave ale celulelor se transforma in zvacniri dureroase caci o variabila neasteptata vrea sa urle si opreasca placerea aceasta perversa, insa pornirea trupeasca loveste cu putere pentru a o invinge.

ochii dor si ei caci sangele nu conteneste, fata toata e rosie si prinde a se inchega acest lichid pe alocuri. trupul e ostenit si mintea se pierde in lipsa de putere a acestuia, delirul ii este oferit acum ca cel mai minunat deliciu. mana sleita de putere se misca acum vizibil si plina de durere si se aseaza usor pe san. ah, cum tremura tot corpul, acel tremur al scurgerii fortei din el, acea ameteala a celulelor obosite de jetul puternic cu care dau afara ce au in ele. e chinuitor, dar se complace, se delecteaza cu acceptarea acestei suferinte fizice, iar cea sufleteasca, intr-un mod bizar da o noua valenta simtirilor si totul se accentueaza in acea placere masochita dinainte. obosita, infrumusetata de sangele cald, mana incepe sa se miste apasat pe sanul transformat de excitatie. fiorul cutremura impietrirea si trupul cade moale pe spate in iarba de la radacina copacului. atingerea abia simtita a solului si mangaierea inocenta si inconstienta a firelor de iarba starneste trupul si revigoreaza mana care nu si-a uitat dorinta bolnava de a-si mangaia sanul acoperit de sange... si sfarcurile se intareau si trupul zvacnea sub puterea fiorilor si gura se deschidea in cautarea gustului afrodisiac al sangelui si cand limba, in agitarea ei, gasea un strop, excitatia astfel refortificata impunea incontrolabil trupului o zvacnire care il incovoia deasupra solului, dar curand se consuma si acesta cadea moale intr-o placere de o durere si ameteala monotona. si lacimile de sange cadeau acum pe firele de iarba si curgeau lin spre sol, unde odata ajunse, il patrundeau intr-o chemare muta a sexualitatii intregii naturi si fiinte.

si brusc mana se opreste, limba nu mai cauta disperata sangele, gura se inchide inclestata si corpul incepe sa zvacneasca obosit in cautarea placerii pamantului si celulele toate proceseaza acum fiorul pamantului si o putere hipnotizanta revigoreaza trupul care in excitatia lui incontrolabila incepe sa racaie pamantul si sa-si faca un culcus si sa se manjeasca cu pamant, sa-l amestece cu sange, pentru ca apoi, dupa o frenetica munca, trupul sa cada in acea gropita si sa se zbata usor in ea, complacandu-se in atingerea umeda a solului si a sangelui, ochii ficsi si goi sa straluceasca puternic si apoi sa fie acoperiti de pleoapele vinete. inima s-a oprit. o picatura de sange a pastrat-o pentru ea, sa aiba in ce sa moara. o ploaie cu picuri mari si grindina s-a pornit atunci si cu putere lovea trupul lipsit de viata, dar degeaba, a murit si nu avea sa se mai intoarca sa exploateze si acea placere, acum ploaia era singura care se satisfacea.


~These words have secrets.

what I used to write ... [scarba]

The following texts are in Romanian.

~ Text published on dbrom sometime in 2004.

Scârbă

sa nu mai faci lucruri rele ci doar sa ucizi. pe cine? pe oricine. crima e satisfactie, la fel si razbunarea. cica -- daca vrei sa fii fericit o clipa razbuna-te, daca vrei sa fii fericit o viata iarta. mi se pare o prostie; daca ierti o faci pentru ca asa trebuie si iti spui ca e momentul sa fii fericit, cand de fapt nu esti, dar autosugestionandu-te mereu, poate vei reusi.

daca ierti, nu esti fericit nici macar o clipa, dar a trebuit sa existe si o astfel de fraza utopica ca sa ii faca pe oameni sa lupte impotriva unor lucruri care nu vin de la dumnezeu. si apoi, luminatii oameni au fost buni sa produca astfel de maxime, dar au uitat sa ne spuna cate ceva despre tiparul in care ne afundam tot mai mult.

Caci acum nimic nu mai e bine decat daca urmeaza o cale general valabila si au uitat sa zica si despre faptul ca fiecare are dreptul sa isi aleaga felul lui de a fi si celalalt trebuie sa se critice mai intai pe sine si daca nu poate, sa se impuste sau sa se accepte si sa accepte, caci altfel va fi urat toata viata de cei pe care ii critica si care isi vad de viata lor. [si si-ar vedea in continuare daca nu ar aparea acesti oameni care doar la suprafata pastreaza o anumita ordine, dar in spatele acestui val se ascunde dezordinea si mizeria care, vai, ce pute inauntru. mai bine sa puti inafara, adica pe fata, decat sa mucegaiesti pe dinauntru.]

asa ca du-te si ucide-i, oricum, poate ai fost sortit pierii si oricat te vei ruga lui dumnezeu, tot nu te va primi in imparatia lui, caci te-a facut os negru. [totusi, poti afla cu siguranta ce os esti, numai sa stii sa intrebi.]

normalitatea ipocriziei naste scarba, grotescul oamenilor mucegaiti ma face sa vomit si tot ce sper e sa se potoleasca jetul astfel incat sa apuc sa trag o gura de aer in piept si sa imi refac fortele pentru a putea face fata intamplarii de a-i vedea din nou... peste tot.

2 other postcards

The decorations were taken from chocolate boxes.

bloody heart

by me. Re-used part of a wedding invitation, have cut the margins to the shape of the flowers, added the rest, used red ink.